Un poem (ne)fericit

Nu dorm. Citesc...

despre o pierdere al cărei preț nu-l știe nimeni

un suflet,
fără să-și fi dat voie,
fără să fi știut cât doare să ajungă
la capătul unei născociri
care seamănă prea mult cu viața

vine pe tăcute,
dincolo de poveste,
aprinde – măcar în gând –
o lumânare de veghe pentru speranță

o pun(t)e între două tăceri,
între două suflete
care se recunosc
într-o atingere blândă –
nu-i nevoie de mai mult.

Eli Gîlcescu


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Parcă ar fi ziua aceea de minune

Când nimeni nu mai vrea nimic din mine

În prea multe cuvinte