77 vremuri reci

începe din interior undeva între ruine chiar dacă există ceva nu mă lasă să vorbesc despre iubire și flori   Eli Gîlcescu © copyright 2024

și de fiecare dată când se tânguia încet ca suflarea unui vânt de vară uneori parcă ar avea atâtea de mărturisit altor inimi dimprejur indiferent cât de mult timp a trecut de când           în mijlocul iernii mă apăra de acolo de unde e n-aș putea spune cât... poate atât cât trebuia să trec peste orele de insomnie mai mult sau mai puțin fatale sau mai știi   peste întunericul unui preludiu rămas foarte mult timp în urmă   Eli Gîlcescu © copyright 2024

începuseră să-mi sângereze urechile în timp ce dansai pentru mine.   Aveai obrazul rece ca gheața îmi tăia respirația.   Doar iarna se ține de opere de caritate. E atât de frumoasă, încât n-o pot urî.   Ninge!   Eli Gîlcescu © copyright 2024

când inima a început să vorbească de una singură, nu aveam somn. Eram într-o luptă continuă. Nici cărțile nu mă linișteau. Uneori, o ascultam. Dârdâia din toate încheieturile. Voiam s-o opresc. Să nu mai simt nimic. Ochii mi se umpleau de lacrimi  de teamă să nu cad în haos, căutam ceva s-o fac suportabilă să visez grădina cu miros de iarba crudă De undeva din vale se auzeau zarzării înflorind              așa deodată grădina s-a umplut de ciori.   Eli Gîlcescu © copyright 2024

să pot uita de vântul ăsta nesuferit.   Ciudat, mi-ai spus, cu inocență, pornind chiar de la o declarație ontologică, am devenit un fel de iubitoare de povești  în care toate lucrurile bune sunt doar la început. De aceea nu pot pricepe sfârșitul.   Pe Transalpina, un viscol teribil, și deszăpezirea îmi dă un fior de neliniște, fără apărare, zâmbesc din ce în ce mai rar când mă întrebi de ce mai sunt pe aici.   Mereu există un motiv să văd orașul cu alți ochi, și nu e rău, doar ceea ce trebuie să văd, nu mai mult, fără să fiu prinsă într-o conviețuire silnică.   De n-ar fi așa, nici povestea n-ar fi, nicidecum la voia întâmplării.   Eli Gîlcescu © copyright 2024

Nu ți-am scris numele pe cruce pentru a nu risipi ultima suflare caldă ar fi ca și cum ți-ar aduna caznele, iar și iar, într-o mângâiere, să le liniștească, să le vadă Dumnezeu mai întâi.   Pentru toate sunt destule cruci, destule nume și destule rugăciuni de parcă ți s-ar fi întors tinerețile, printre vacarmul unei lumi unde nici ploaia nu e mai blândă.   Doar curăță nucul de uscături, de sus până jos, și nimeni nu înțelege întunericul ca o lumină când cineva îl îmbrățișează strâns,  strâns de tot, și va auzi păsările cum cântă.   Eli Gîlcescu © copyright 2024

dacă voi ridica o cruce de jurământ peste lunci și ponoare, într-un februarie mic și al dracului – cum spune proverbul. Într-o nepăsare orgolioasă un gând îmi vine în minte,   chiar dacă arareori trec să văd tot ce-au lăsat în urmă și îmi spun cum ar fi fost iar printre orătănii, așteptând să le clocească găinile, să înflorească mușcatele, iar în mustul zăpezii să semene mazărea și ridichea de lună.   Orânduindu-ne grădinile, numai Dumnezeu le știa, în timp ce nu se mai gândeau la altceva, sau poate așa li se părea, când înfloreau cireșii, când vatra ardea neîntrerupt, iar seara, cu frunțile încrețite adesea, cu ochii moleșiți de oboseală, abia își vedeau de odrasle.   La oraș, și-au păstrat obiceiurile mai ales cele bisericești, cu sărbători și zile de post. Doar visele și-au găsit sfârșitul unde se mai aude încă clopotul parcă blestemând clipa cum într-o alta, poate, când nu mai era nimic de spus, când nu mai știau s...

N-am crezut că o vei întoarce dinaintea nașterii mele încolțindu-i din toate părțile și mai mult de-atât de parcă ar fi și n-ar fi între dimineți iarna   uneori îi simt sau poate că nu vioiciunea defel indecentă   Eli Gîlcescu © copyright 2024

în plină lună a castorului cu totul în voia ei, ca și cum ar închide ochii și i-ar deschide peste... 50 de ani, buimăcită de zâmbetul tău matinal, de amiază, priviri, nicidecum plictisite, cu care învăluiai atât de cald, fără stângăcii, alt timp potrivit unei alte iubiri de du-te-vino   Eli Gîlcescu © copyright 2024

de la 11 metri ți-am citit zâmbetul șters iar după ochi rătăceai adevărul   Doar pământul de-ar fi mai adânc și marea mai adâncă să ascundă ce văd și aud lovitura de pedeapsă într-o luptă invizibilă mută Și nu s-ar mulțumi cu atât   Eli Gîlcescu © copyright 2024

și strigătul ei  de la pământ până la cer de la cer până la pământ ca un neastâmpăr de demult așteaptă  ce nu s-a întâmplat să se întâmple  ziua și noaptea cu păsări și flori   când tace, tac și eu, doar tu o vei auzi din nou Eli Gîlcescu © copyright 2024

Întârzie un dor la hotarele Amaradiei de la Scrăzi până la Stejari, drept spre ponoare, acolo unde dedițeii în somn de frunze renasc noaptea de migdală peste această pădure la locul ei răbdătoare   Și ce greu le-a fost (n-ai de unde să știi), când s-au îmbrăcat de sărbătoare și au iertat totul   Eli Gîlcescu © copyright 2024

au r ă mas doar urmele tale pe fiecare ochi de lumin ă s ă m ă caute când ș i când Eli Gîlcescu © copyright 2024

M-ai întrebat dacă mi-a fost vreodată frig de oameni ca și cum ar mai fi o clipă necumințită acum până când în urechi aud clopote și gust sărat ca de lacrimi   nu știu de ce chiar nu știu de ce mi-a fost atât de frig de tine Eli Gîlcescu © copyright 2024

departe de casă de zarva de dinainte și după an de an fără să țin minte un gol tot gol rămâne nenorocului din darul ciclopilor de câte ori oasele mele strigă o durere ca de trăsnet și fulger   din ce parte sfârșitul mai ușor în noaptea de aur ca într-un poem fără cuvinte Eli Gîlcescu © copyright 2024

Atunci când m-ai trezit pe neașteptate diminețile dansau pentru mine nici astăzi nu știu cum de unde nu era nimic te-am așezat mai aproape de soare pe un covor de tămâiori până adormeam sărutările toate Eli Gîlcescu © copyright 2024

când se schimbă anotimpul să mă trezești zâmbind ca într-o mirare să-mi spui nimicuri.   Cum ai uitat de mine nu îți pot spune că nu știu   acum e prea târziu pentru o minune.   Sau poate înspre seară, când vor înflori ghioceii sub zăpadă. Eli Gîlcescu © copyright 2024

Contemplând lucid și disperat o urare sau revelația 43/ 34 – vremuri reci N-am crezut că o vei întoarce  dinaintea nașterii mele încolțindu-i din toate părțile și mai mult de-atât de parcă ar fi și n-ar fi între dimineți iarna   uneori îi simt sau poate că nu vioiciunea defel indecentă   Eli Gîlcescu © copyright 2024

îmi spun povestea noastră altfel de cum o știu din alte locuri mai aproape de Dumnezeu ca din lăuntrul Lui   nu e o metaforă, e doar un joc despre tăcere, tot mai multă tăcere de departe tot mai de departe, precum cântecul balenei albastre   o combinație de sunete, emoții   atunci când se oprește din cântat, cânt eu. Eli Gîlcescu   © copyright 2024

cu toate păsările în jurul meu ulii și ciori un adevărat pogrom   și câinii au răgușit de atâta lătrat   m-am visat sub greutatea acestei lumi tot mai adânc în fața unui adevăr hidos înfricoșător mijea de ziuă cerul era pustiu doar plânset și cântec de îngropăciune   și eu visez doar la tine Eli Gîlcescu © copyright 2024

fețe ascunse scăpate din strâmtoare zâmbetul lumii în spirale margarete fluturi stridii goale morminte corbi lepădături și hâzi tinichele haruri de împrumut halena gurii simulând făgăduieli   și nimeni nu va cere socoteală când mă va judeca numai cel ce vede și aude e pe cale să facă concesii neștiind cine va pierde cine va câștiga când nu voi mai fi   Eli Gîlcescu © copyright 2024